SUFLETUL OMULUI

Dumnezeu a creiat omul din trei părți; duh, suflet și trup. Sufletul este una dintre cele 3 părți, care-i foarte importantă, căci acolo locuiește; mintea, voința și emoțiile.
In mintea noastră locuiește conștientul și subconștientul. Mintea nu se poate vedea- în ea sunt activitățile cele mai multe.
Conștientul este în mintea noastră, este înțelepciunea acumulată prin ceea ce studiem, dar acestea nu ne pot ajuta ca să fim liberi de ceea ce se află în subconștientul nostru. Acolo sunt acumulate emoțiile, traumele, rănile, durerile dar și bucuriile. Acestea îți controlează viața, gândirea, comportamentul și atrage ceea ce este înlăuntru.
Obiceiuri multe pe care le-am acumulat de-a cursul anilor, din cauza atâtor situații negative prin care am trecut, sunt ascunse în subconștient. Poți să înveți și să studiezi mult, dar ele nu-ți schimbă comportamentul. Comportamentul vine din subconștient, din adâncul sufletului, din ceea ce am acumulat dealungul anilor. Acestea sunt taine greu de înțeles. Dar dacă le studiem practic, vom înțelege și viața noastră se va schimba.
Multe suferințe, boli și neâmpliniri sunt în viața omului, datorită rănilor și păcatelor din sufletul lor, care le-au acumulat din copilărie până acum.
Mulți copii, au fost mereu blestemați de părinții lor cu cuvinte negative; “Tu nu ești bun de nimic, tu nu poți să faci nimic, ești prost, ești fără minte, nu o să te căsătorești niciodată, “și tot felul de afirmări negative. Copilul tot auzindu-le, începe ca să le creadă, iar adevărata lui identitate este înăbușită de un nor de confuzie și ceață. Când le aude din nou și din gura altora, începe să le simtă cu durere. Deja în suflețelul lui, simte durerea neâmplinirii, a inferiorității, respingerii, a neacceptării, se vede fără valoare, datorită cuvintelor negative spuse asupra lui sau împotriva lui. Fără ca el să-și dea seama, le crede, iar toate acestea se registrează în subconștientul său.
Când vine vreo situație ca să facă ceva, subconștientul apare fără voia lui și îl controlează, spunându-i că el nu poate. Atunci voința e ca și paralizată și nu mai încearcă să facă ceva. Deja în el s-a format o întăritură. În inimioara lui începe frustrarea și mânia să crească.
Ca și creștini, noi știm că cel rău este în spatele acestor vorbe negative, și el se bucură când noi nu știm și nu realizăm aceste lucruri. Când noi vorbim negativ îi dăm lui satisfacția de a ține legate persoanele acestea. Căci aceste vorbe rele, negative, răsună înlăuntrul celor răniți și sunt controlați de ele. Ei le cred și devin exact așa pentru că le-au crezut, și nu au făcut nici un efort ca să fie eliberați și ajutați ca să scape de ele.

În același timp, Dumnezeu vrea să ne ajute, dar ceva din interiorul nostru ar vrea să iasă, dar nu poate, căci deja a prins rădăcini. Din cauza aceasta, ne măniem, vorbim urât, acționăm negativ, pentru că am vrea să fim liberi și nu putem și nu știm ce se întâmplă în interiorul nostru. Acesta este semn că avem răni în suflet și suntem chinuiți, deci, nu suntem liberi.
În momentul când realizăm toate acestea și luăm Cuvântul vieții, începe lupta cu toate aceste întărituri, răni și cu minciunile celui rău. Dar adevărul Cuvântului Sfânt, ne descopere identitatea noastră în Hristos, ce a făcut Hrisos pentru noi, și ce valori și calități a pus El în noi.
Prin meditare asupra adevărului Lui Hristos, și repetare a promisiunilor Lui, putem scoate afară minciunile celui rău. Unele cuvinte negative pe care le-am crezut, au prins rădăcini adânci și ies mai greu. Dar depinde cât de determinați suntem ca să fim liberi și să putem intra în destinul pregătit de Dumnezeu pentru noi.
Nu se poate doar după un mesaj frumos ascultat pe internet sau la biserică, ca să fim transformți, ci trebuie să ne disciplinăm continu, și să perseverem în Cuvântul Domnului. (va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s