STRATEGII NOI DE LUPTĂ

Am intrat deja intr-un NOU SEZON, de aceea SA NU MAI CERSIM de la Dumnezeu, ci, ca si copii al Celui mai Atotputernic Imparat, sa venim la EL cu TOTALA INCREDINTARE, caci EL ne poate ajuta.
El este ca un VITEAZ in mijlocul nostru care POATE SA AJUTE.(Tef 3;17)
Am intrat deja in sezonul CREDINTEI, în care să
ACTIONAM ca si fiii Celui Prea Inalt.
Noi STIM,ca Domnul e de partea noastra,
CREDEM, ca Dumnezeu ne iubeste si ne ajuta,
PUTEM, totul in Hristos care ne intareste,
SUNTEM MAI MULT DECAT BIRUITORI, in Numele lui Isus.
Stim cu totii istoria lui Iosua. Ca sa biruiasca Ierihonul , a fost nevoie de STRATEGII NOI, DIVINE, care nu erau de natura omeneasca.
Cine s-ar fi gandit, ca zidurile Ierihonul vor cadea, fara o interventie de lupta omeneasca ?Ci doar prin STRIGATE ?
Daca poporul ar fi stiut mai dinainte, ca ei doar trebuie sa inconjoare cetatea in
liniste totala, si apoi sa STRIGE strigate de BIRUINTA, poate ca se indoia.
Domnul Dumnezeu, a vrut sa-i invete strategii noi de lupta in care EL, NUMAI EL SA FIE ONORAT.
Dar Dumnezeu a avut nevoie de colaborare cu omul, ca aceste minuni sa se intample.Astazi Dumnezeu vrea sa-si arate slava, sa faca minuni, dar vrea sa colaboreze cu tine, vrea ASCULTAREA SI INCREDEREA ta totala in El.
Care sunt zidurile tale, de care nu poti sa treci dincolo ?
Care-i durerea si apasarea ta cea mai mare ?
Invata de la Iosua;ASCULTAREA, TACEREA, INCREDEREA NECONDITIOANATA, SI
STRIGATE DE BIRUINTA SI DE BUCURIE.
NU MAI ESTE VREMEA CA SA CERSIM, CI SA VEDEM DEJA VICTORIA DE LA GOLGOTA, DECALARAND-O cu bucurie.
Ridica-te frate si sora, si DECLARA PROMISIUNILE Domnului cu STRIGA-TE DE BIRUINTA, nu doar cu jumatate de voce, caci inseamna ca te indoiesti…si, sa nu
te astepti ca să primesti ceva…(iacov 1;7)
Dar mai inainte, trebuie sa VEZI PRIN CREDINTA aceste promisiuni care sunt pentru tine. Ce vezi in DUHUL ?
Vezi tu deja victoria ? Nu te mai plange, si nu te mai ingrijora, decat STRIGA DE BUCURIE SI LAUDA-L PE DOMNUL.Stigătul tău il confuzionează pe cel rău.
Te asigur caci facand asa, deja ai crescut la un alt nivel de credinta si in relatia ta cu Domnul, iar viata ta are o pace si bucurie asigurata.
“Cand cereti ceva, sa credeti c-ati si primit,
SI VETI AVEA”…(Marcu 11;22-24)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s