VERSETE DESPRE LUPTA

          Iosua– el a ascultat, s-a supus, a privit mereu inainte, planuind cum sa invadeze. El nu  a vazut gigantii ca si ceilalti care erau cu el, diferenta a fost ca s-a vazut pe el insusi un gigant, iar pe dusmani, ca niste lacuste. De ce? El stia in cine se increde, a crezut in promisiunea Domnului care o vestise mult mai inainte.

Deuteronom 9:1-4: “Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari şi întărite până la cer, pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoşti şi despre care ai auzit zicându-se: „Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!” Să ştii azi că Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei pierde curând, cum ţi-a spus Domnul. Când îi va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, să nu zici în inima ta: „Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea ţării acesteia.” Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta.”

Vedem in urmatoarele versete, cum vede toata situatia uriasilor, doi din 12 .

Numeri 13:2: “Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.”

Iosua- Numeri 14:9: “Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”

Caleb –  Numeri 13:30: “Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”

Sa ne dea Domnul Duhul si curajul lui iosua si Caleb, care nu s-au temut de uriasi.

Numeri 14:24: “Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni.”

Poporul evreu – Numeri 13:33: “Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”

          Dumnezeu – Iosua 1: 2-9: “”Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise. Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”

Daca vrei sa faci parte din armata Domnului care este scrisa in Ioel, daca vrei sa ai un duh ca si a lui Caleb si o credinta cu ascultare ca si Iosua, fii foarte  ATENT, VIGILENT, VEGHEATOR la tot ceea ce spui, ce vorbesti.

Coloseni 4: 6: “Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.”

Matei 12:37: “Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

Efeseni 5:4: “Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.”

Proverbe 18:21: “Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele. “

Efeseni 5: 19: “Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.”

Ieremia 15:19: “De aceea aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!”

 

Ca sa faci parte din armata Domnului trebuie sa asculti de legile, regulile Duhului Sfant fara intrebari si cartiri. Fii hotarat, determinat, dedicat, curajos, asculta din toata inima si Dumnezeu va activa ceea ce a semanat in tine, speranta, credinta, dragoste. Nu incerca sa realizezi ceva prin puterea ta, abilitatile tale, numele tau, etc. Dumnezeu se uita si cauta vase goale predate. El are grija, cand , cum si cu ce sa te umple. Cel mai mare secret al Imparatiei Domnului este sa inveti sa te predai cu totul Duhului Sfant si sa te increzi in Domnul, colaborand cu El in toate amanuntele.

1Corinteni 15:57: “Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”

2 Corinteni 2:14: “Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.”

Levitic 26:7,8: “Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră. Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.”

 

Deuteronom 20:1: “Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, şi vei vedea cai şi care, şi un popor mai mare la număr decât tine, să nu te temi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, este cu tine.

 

Deuteronom 20:4: “Căci Domnul, Dumnezeul vostru, merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.”

2 Cronici 20:15-17: “Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiei Ieruel. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă spăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!”

Isaia 49:25: “Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.”

Dupa ce suntem mantuiti avem o batalie de dus, avem un razboi de castigat, chiar daca vrem sau nu. Domnul ne trimite intai in armata de pregatire, apoi la lupta cu noi. Multi nu vor sa se lupte, doresc sa stea unde este usor, in zona de confort, dar Dumnezeu doreste sa ne invete sa atacam dusmanul pentru El. El vrea ca tu sa mergi pentru El sa biruiesti, sa fii vocea , glasul celui ce striga-n pustie, sa arati lumii standardul pe care trebuie dres, trait pentru Dumnezeu. Trebuie sa faci ceea ce El iti spune, trebuie sa platim pretul, sa-I dovedim caci suntem reali, caci stim ceea ce vrem, ceea ce credem, ca vom continua in rugaciune pana vom primi raspuns, nu conteaza cat si cum, trebuie sa umblam prin credinta, doar sa ne incredem in Creator, sa invatam sa ne sprijinim pe resursele care nu le vedem, sa invatam sa ne sprijinim pe Cel nenascut, sa invatam sa atingem si sa apucam ceea ce nu simtim, sa invatam sa mergem acolo unde nu-i pamant, sa invatam sa acceptam Victoria, fara a fii vazuta  mai dinainte. Aceasta este credinta!

Cat timp avem lucruri in inima noastra pe care cel rau le va folosi impotriva noastra (probleme financiare, emotionale, sufletesti) nu putem implini viziunea si planul Domnului.

Dumnezeu ne spune:  “Aveti credinta in Mine, pentru ca am sa va ajut. Stiu ceea ce am de facut mai bine decat voi. Stiu TOT ceea ce se intampla cu voi, caci ochii Mei se uita pe intreg pamantul si nimic nu-i ascuns de privirea Mea, mana Mea este Atotputernica  si NU cunoaste limite!”

Daca ai probleme, Dumnezeu este raspunsul

-El este Maretul, Eu sunt!

-El este Dumnezeul pentru ACUM, nu maine

-Lui ii pasa de tine

-El iti va purta de grija

-El te iubeste, indiferent prin ce ai trecut, Harul Lui este Atotputernic

-Sangele Lui ne spala de ORICE pacat

Isaia 65:24: “Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!”

-Domnului ii place si sa ne asculte, caci El este Dumnezeul Cuvantului Sau.

-Uita-ti trecutul. Porneste inainte ca sa vezi noile orizonturi ce Domnul le are pentru tine.

-Nu te uita la ce este in spatele tau.

Filipeni 3:14: “alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

Dumnezeu are o chemare inalta, mare a lui Dumnezeu, o chemare mareata, de aceea trebuie sa privim in sus la El, ca sa putem invada, implini SCOPUL Sau pe pamant.

-Suntem chemati sa invadam  ca si Domnul Isus.

Faptele Apostolilor: Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici.”

Acesti oameni au rasturnat lumea.

Vrei si tu sa fii unul din aceia ?Cu cat petrecem timp cu Dumnezeu, cu cat il cunoastem si-l iubim, vom fi plini de credinta de curaj si indrazneala sfanta, caci STIM sigur;IN ORICE LUPTA, DUMNEZEUL OSTIRILOR ESTE CU NOI.

 

SOLDATII DOMNULUI

           Soldatii Domnului – Luptatorii Domnului – Armata Domnului

 Ioel 2: 7-11: “Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi cel ce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?”

Dumnezeu astazi este in cautare de soldati, strajeri,care:

-stiu cine sunt si ce vor;

-stiu cine-i comandantul lor;

-stiu ce misiune au;

-sunt echipati pentru orice lupta;

-vad dincolo de ceea ce nu se vede;

-vad Victoria, iar pe dusman infrant;

-risca si nu renunta pe campul de lupta;

-sunt tari neclintiti in Domnul.

Armata lui Dumnezeu trebuie mai intai se se alinieze cu gandurile si planurile Domnului, care este condusa doar de indemnurile Duhului Sfant si sta pe Temelia Cuvantului Sfant. Multe ganduri si idei bune putem avea, dar daca nu sunt cele mai bune, inspirate de Duhul Sfant, putem pierde batalia sau multi vor fi raniti, dezamagiti. Acum este timpul de aliniere cu scopul lui Dumnezeu, in totala supunere, smerenie, credinta, incredere maxima in Comandantul nostru- Isus Hristos, intr-o ascultare rapida fara intrebari si indoieli. Cand Comandantul nostru ne da ordine, sa executam imediat. Asculat-L pe Domnul Isus care ne spune noua, armata Lui: “Mergi inainte si fii o forta care nu va putea fi oprita. Nu asculta, nu te opri la vocile de pe margine care te trag inapoi cu frica si indoiala. Mergeti inainte, nu ezitati nicio clipa pentru a implini ceea ce Eu va spun, invadati teritorile dusmanului. Pune-ti credinta in actiune , caci Eu voi implini TOT ce am promis.”

Continua sa marsaluiesti continua sa alergi, caci aceasta este voia Domnului in aceasta vreme, deoarece Domnul te-a chemat, El ti-a dat o viziune, nu conteaza ce se intampla in jurul tau, concentreaza-te in ceea ce El te-a chemat.

Ca sa devii armata despre care vorbeste Domnul in versetele de mai sus, trebuie sa te dezlipesti de tot ceea ce te tine legat, chiar si cuvinte de necredinta,indoiala, frica, etc.

2 Timotei 2:4: “Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste.” Cand Dumnezeu iti spune ;”e timpul sa pleci „, tu trebuie sa pleci, cand iti spune ;”sari,” tu trebuie sa sari, cand iti spune ;”ridica-te”, tu trebuie sa asculti vocea Lui. Nu te lasa tras inapoi de altii care stau in zona de confort si doar judeca, critica,si  nu fac nimic caci  sunt plini de indoiala.Tu intra pe taramul Duhului Sfant. Dumnezeu nu va folosi oameni care mereu au intrebari, El nu va folosi femei, barbati care nu sunt stabiliti, umpluti cu Duhul Sfant, care sunt nesiguri, fricosi, fara viziune. Acestia nu cunosc Cuvantul. De ce? Pentru ca mereu il pun pe “daca” in fata, ori se uita doar la ranile lor, sau vede cat de mari sunt gigantii din fata lor.

Dumnezeu foloseste pe toti aceia care aud-asculta comanda Lui. Ei asculta tot timpul, caci se incred in Dumnezeul lor care lucreaza pentru ei, in Dumnezeul cel viteaz in lupte, Cel tare si puternic.

Psalm 24:8: “Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.”Psalm 57:2: “Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.”

Ei merg din glorie in glorie, din victorie in victorie.

Multe biserici sunt slabe, pentru caci pun pe Duhul Sfant in cutie si incep ei sa organizeze programe, idei care aparent nu-s rele, dar nu-si au radacina si calauza in Duhul Sfant. Cand acest Duh minunat naste idei,sau o revelatie, tot El o va face sa creasca, sa rodeasca, sa functioneze spre slava Tatalui Ceresc. Tot ce este nascut de sus are viata si roada ramane, atrage si care totodata respinge tot ce-i omenesc, firesc.

Niciodata nu-i spune tu Duhului Sfant ce sa faca, ci El iti va spune ce sa faci. Aceasta este ordinea corecta.

Biserica trebuie sa ramana  sub umbra Celui Atotputernic, ca atunci cand Dumnezeu vorbeste, toata biserica sa asculte, sa se supuna.

Psalm 91:1: “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic…”

Nu-L intreba pe Domnul, de ce a zis asa si nu altcumva, nu-L descoase pe Dumnezeu, ci supune-te si nu te ingrijora de ce zic unii despre tine. ASCULTARE doreste Domnul. Nu este timpul sa stam nepasatori, sa ne jucam tot cu jucarii, nu mai suntem copilasi. El nu doreste sa ramanem la acelasi nivel de crestere, ci vrea sa te urce cat mai sus si poate face daca te supui Lui, daca te increzi in El si mergi pe mana Lui. Trebuie sa:

-atacam mereu;

-sa invadam teritoriul strain;

-sa-l facem pe cel rau sa-I fie frica de noi, caci noi suntem seriosi in chemarea noastra;

-stim cine suntem in Hristos;

-stim cu ce arme ne luptam

2 Corinteni 10:5: “Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”

-stim caci Victoria este deja a noastra, caci a castigat-o Isus Hristos la Golgota;

-nu ne temem de nimic caci stim ca Domnul este cu noi;(ps 23)

-stim caci putem totul in Hristos care ne intareste;(Fil, 4;13)

-stim caci suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit;

“Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”(Romani 8;37)

-stim caci suntem asezati in locurile ceresti in Hristos Isus;

“El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.”Efeseni 2;6)

Noi  nu ne ingrijoram, deoarece Dumnezeu ne va purta de grija de toate nevoile noastre;

“Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.”(Fil 4;19)

-stim caci Domnul va lupta pentru noi:

“Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.”(Exod 14;14)

 

Trebuie sa ajungem sa umblam, sa vorbim, sa traim de pe taramul spiritual.

Romani 8:5: “În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.”
1 Corinteni 2:13: “Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”

Faptele Apostolilor 6:10: “dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.”

 

Dusmanului nostru nu-i place ca copiii Domnului sa primeasca aceasta revelatie si apoi sa invadeze taramul spiritual. Aceasta este o atitudine agresiva de curaj, credinta, biruinta.

Citim in Ioel despre o astfel de armata, noi nu trebuie sa fim doar oameni care se apara, ci din aceia care ataca. Atacul este arma de aparare a crestinului, nu sa ne retragem in defensiva. In Cuvantul Domnului spune ca ei alergau pe ziduri su suflau din trompete, luptandu-se cu adevarat. Trebuie sa invatam sa atacam. Adevaratul crestin, predicator, intotdeauna ataca  stiind ca va castiga. Cand doar te aperi, poti pierde batalia.

Poate te vei intreba, cum sa ataci?

Sa invatam sa mergem la Tronul Divin, sa invatam cum El lucreaza, cum sa cerem ca ce este in cer, sa se faca si pe pamant.

Daca n-ai ajuns vreodata pe taramul spiritual, ca sa poti intelege lupta spirituala, sa auzi vocea Domnului, sa mijlocesti prin Duhul, sa stai in spartura pentru altii, totusi nu judeca niciodata pe cei care au indraznit sa se duca pana intr-acolo, caci Domnul ii va proteja. Fa-l pe diavol sa-i fie frica de tine. Cand ai castigat Victoria prin post si rugaciune, revelatie, suferinta, incredere totala in Domnul, vei avea biruinta si pe taramul natural. Sa invatam sa mergem prin credinta ca sa fim o armata care invadiaza. Trebuie sa experimentezi, credinta aceasta, sa ai inlauntrul tau pasiune pentru Domnul, zel, putere, tarie, determinare ca sa poti navali puterile intunericului, ramanand in Hristos, atacand in Numele Lui, bazat pe puterea Sangelui Sau si a victoriei de la Golgota.

Coloseni 3:17: “Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”

Cat de important este Numele Lui. Fara acest nume suntem nimic, suntem invinsi. Folositi-va de acest nume, este o porunca a Domnului.

 

Lumea trebuie sa stie si sa vada unde este Biserica astazi: puternica, victorioasa, plina de pace si siguranta, de bucurie, iar diavolului sa-i fie teama de ea. Ea trebuie sa vada stralucind in noi viata Domnului Isus. Noi trebuie sa vorbim lumii, caci Dumnezeu este viu si lucreaza, El guverneaza cu putere si autoritate, El si astazi vorbeste, vindeca, iarta, curateste, face minuni. Sa ne pozitionam in acel loc unde Puterea lui Dumnezeu curge prin noi. Renunta la toate si cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui. Aceasta Imparatie sta in putere si nu in vorbe.

 

Matei 6:33: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

1 Corinteni 4:20: “Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.”

 Domnul sa ne ajute ca sa ne intelegem chemarea ,aceea  de a fi si soldatii Lui, luptatorii Sai, armata Domnului.

MENTINEREA PACII

Asa cum am scris in articolul anterior,PACEA Lui Hristos intrece orice pricepere si ne pazeste inimile si gandurile.Daca nu veghem, putem pierde pacea aceasta si iar ne tulburam.

Astazi din nou am primit revelatii noi de la Domnul cu privire la acest subiect.

M-am pus pe rugaciune , dar parca nu ma puteam conecta deloc cu cerul.

Am inceput sa ma rog , cu multumire, prin cantare, dar nu simteam conectia.Toti crestinii se roaga  zilnic, dar cati simtim conectia divina, ca esti chiar in Fata prezentei Celui Prea Inalt, si ai siguranta ca te asculta ?

Daca nu ai avut niciodata o conectie reala cu Domnul, nu poti sa recunosti diferenta, si te rogi ca mai inainte, asa ca de obicei. Nu ca-i rau aceasta, dar, te asigur, ca nu te ridici de la rugaciune SCHIMBAT.

Ma luptam in rugaciune, incercam ca sa gasesc cauza, care stiam ca-i undeva in mine. Dar chiar daca nu aveam nici o ungere, nici o putere in rugaciune, am declarat;”TATA NU PLEC, stau aici in genunchi pana ma conectezi cu Tine…”

Si am stat destul de mult, incat mai sa ma ia somnul…Nu ti s-a intamplat niciodata aceasta? Lupta e mare, dar depinde de noi daca PERSEVERAM.

Apoi, am inceput sa cer Duhului Sfant sa-mi arate El, care-i cauza, cu ce l-am intristat, sau care-i lupta ?Si am inceput a-mi cere iertare de orice timp pierdut, de orice gand si vorba nefolositoare, de orice ton al vocii necontrolat, de orice impuritate straina, care am lasat-o sa intre in inima mea…Si dintr-o data Duhul Domnului imi descopera, ca port o intristare, o apasare, care a venit, fara ca eu sa simt.Multe stari intra in viata noastra , pe cand noi nu suntem atenti. Avem un exemplu in parabola neghinei;

„Pe cand dormeau oamenii, a venit vrajmasul si a semanat neghina…”(Matei 13;25)

De multe ori noi „dormim”,adica nu suntem atenti; ce gandim, ce vorbim, ce lasam in inima nostra sa ne conduca, si asa de usor vine cel rau ca sa semene neghina lui in noi,(mahnire, descurajare, ingrijorare, necredinta, tulburare etc.)

Stand in rugaciune, am inteles , caci eu ieri, nu am vegheat si cel rau a semanat putina mahnire in inima mea, caci asteptam pe cineva sa ne ajute cu ceva si nu a venit, si nu a dat nici un semn de viata, chiar daca a promis…Au venit multe ganduri negative, dar m-am luptat din rasputeri sa nu le dau voie, si sa acept situatia asa cum este, i-am dat Domnului si aceasta situatie.Dar o intristare tot a ramas…

Cu toate caci Domnul mi-a dat PACEA LUI. asa de puternica cu o zi inainte, ACUM A VENIT TESTUL.

De cele mai multe ori, Domnul ne da ceva, ne spune, dar aceasta nu inseamna ca suntem perfecti si de acum vom sta doar sus pe multe. IMEDIAT VINE TESTUL, asa cum mi s-a intamplat si mie de atate ori. Aici se consolideaza , se aseaza si prinde radacini, cand TRECI TESTUL. In conversatia mea cu Domnul, El in frumusetea Lui a inceput sa-mi spuna pe intelesul meu de ce s-a intamplat asa.

„PACEA Mea ti-am dat-o cu conditia, de a-mi da toate poverile, toate ingrijorarile tale. Tu mi le-ai dat, dar cel rau stie CAT DE PRETIOASE sunt aceste 3 comori, care nu se gasesc pe pamant, dar sunt date pentru pamant numai acelora care le cer, le cred si le cauta; DRAGOSTEA, PACEA SI BUCURIA. De aceea el incearca pe orice cale ca sa vi le fure, sa le acopere cu norul lui negru de ingrijorare, frica, nemultumire, si altele asociate cu acestea. Acestea-s armele lui, ca sa nu aveti Pacea Mea. In momentul cand nu mai ai PACE, nu mai ai nici BUCURIE.Si daca le-ai pierdut, automat tu nu mai ai CREDINTA. Si daca nu ai credinta, nu poti fi placuta Mie iar Eu nu pot sa intervin sa te ajut,nu Ma auzi ,caci esti sub norul de confuzie de apasare disperare. Eu am spus ca sa mergeti prin CREDINTA NU prin vedere.Cum te-ai concentrat la realitatile vietii si la probleme, te atrag ca un magnet, si s-a intrerupt legatura cu Mine. Eu sunt in tine, sunt cu voi in toate zilele, dar se pierde conectia intima , prin credinta.De aceea am lasat scris in Cuvantul Meu, ca sa CAUTI PACEA si sa ALERGI dupa ea. „Cum Doamne?Daca deja o am de la Tine, cum sa alerg dupa ea ? ” am intrebat eu.

„Un vanator, cand se duce la vanatoare, CAUTA prada, si cand a vazut-o, NU se mai concentreaza la NIMIC altceva, decat la prada lui, si alearga dupa ea, pana o prinde. Asa si voi, cand ai in inima aceasta dorinta, de a avea Pacea Mea, te concentrezi , studiezi, cauti , ca sa gasesti si sa ramai in aceasta pace. De ce ?Odata ce tu o gasesti,caci Eu ti-o dau,pentru ca realizezi, ca EU SUNT PACEA TA, devi asa de vegheatoare, ca sa nu permiti nimanui sa ti-o fure.

Odata ce gusti aceasta PACE, esti pe un teren sfant, curat, plin de odihna si iubire, de credinta si asteptare in liniste.

Tu, ai permis din nou ingrijorarii sa te infasoare ca un nor, si ai pierdut bucuria credintei, ca EU SUNT IN CONTROL, ca toate lucrurile lucreaza spre binele tau, ca Eu veghez asupra ta si ca toate situatile tale sunt si ale MeleCe rau stie sa va  DISTRAGA atentia de la Mine asa de repede. Ce minunat este ca  sa ramai in aceasta PACE , crezand ca EU POT TOTUL.Ai permis mahnirii sa te apese, ai permis chiar neiertarii sa te infasoare si de aceea nu ai putut sa te rogi. In prezenta Mea, unde locuiesc Eu, este absoluta pace si bucurie, si orice praf de indoiala sau suparare, intuneca cerul tau. Tu ai iesit din zona de LUMINA, PACE , BUCURIE SI CREDINTA. Odata ce ai iesit de aici, pentru ca ai ALES, sa te concentrezi la realitatea ta urgenta, ai pierdut conectia cu Mine.

De acea trebuie sa vii cu pocainta si nadejde, caci EU sunt acolo mereu si lucrez ca sa te atrag inapoi in Prezenta Pacii Mele absolute. Testul acesta te va ajuta ca sa fii mai vigilenta, si sa te lupti in mintea ta sa nu mai lasi NICI UN GAND care stii ca nu-i din Mine, care stii ca nu-i de la Mine, care-i NEGATIV…”

Domnul sa fie binecuvantat de marea Sa indurare si INDELUNGA RABDARE…cu noi.

Am inteles mai bine, cat este Domnul de bun cu noi, si cum EL este CREDINCIOS cand ne vede sinceri, si ne ajuta chiar atunci cand cadem.

De ce am scris aceste experiente ? Pentru ca Domnul mi-a zis sa le scriu, caci fiecare avem nevoie sa INVATAM din ele. Cale sfanta, calea pacii si a bucuriei, este asa de MINUNATA care nu am cuvinte sa o descriu. Am trait-o, am simtit-o, am gustat-o, am incercat sa o descriu, dar pana nu o traiesti tu personal, nu o intelegi prea bine. Asa de frumos lucreaza Domnul! El mi-a dat ceva atat de SCUMP, care cu  tot aurul din lume nu pot sa  platesc. Dar pentru ca Nu am vegheat cel rau a adus ceata,si pentru o vreme am suferit lipsa ei. NU am pierdut-o, caci Domnul a vegheat asupra mea,si acum o am  din nou, o vad, o simt, o traiesc. Dar aceste teste si incercari, ne atrag asa de mult, sa ne luptam, sa fim mai atent, mai vigilenti,la fiecare pas, gand , vorba si fapta, ca sa nu le pierdem, ca-s PREA SCUMPE, PREA VALOROASE , PREA FRUMOASE, ca sa-i permitem vrajmasului sa ni le fure. Si pentru ce ? Ce ne da el in schimb? Numai durere si chin,  apasare si suferinta .

NUUUUUU! Se merita orice lupta, orice sacrificiu, ca sa pastrami ceea ce ne-a dat Domnul, ceea ce este de fapt ale noastre, care ne apartin nou de la El .

Domnul sa ne ajute pe toti, sa ARUNCAM IMEDIAT asupra Lui orice durere, suparare, nemultumire, ingrijorare, etc. ca sa avem parte de ADEVARATA PACE SI BUCURIE .

VA DAU PACEA MEA- A ZIS DOMNUL ISUS

Acest subiect al PACII divine, l-am auzit cu totii de multe ori, dar se pare caci inca ne luptam si nu traim deloc acea PACE LAUNTRICA.

Oare de ce ?

In viata aceasta, avem momente de bucurii , de pace temporara, de urcusuri si coborasuri.

Uneori ne simtim mai tari, alta data mai slabi, cateodata mai liberi, altadata sub atac.

Eram in rugaciune, multumind Domnului si totodata mijlocind pentru atatea poveri si dureri ce le aud si le primesc zilnic, plus cauzele mele personal.Cand intru in mijlocire, incep mult sa plang, sa sufar pentru toate suferintele ce  sunt in vietile noastre.

Cu cat ma adanceam in mijlocire, cu atat vedeam si simteam ce greumant ducem cu noi, care ne prabuseste.

Intelegeam asa de bine, cat de mult ne fura pacea si bucuria, aceste greutati(pacate)fie ele de orice fel.

Chiar daca este o hotie sau curvie, e la fel de greu pacatul ca si o ingrijorare , indoiala sau suparare.

Toate pacatele sunt foarte grele. Mi le-a aratat Domnul , ca fiind ca niste pietre grele ce le caram in spate, ca o manta de care sunt agatate tot felul de pietre , si care ne ingreuneaza atat de mult mersul.

Noi am fost chemati ca sa ALERGAM CU STARUINTA INAINTE, dar , carand  aceste greutati , ne prabusim.In acelasi timp, vrajmasul mai adauga din minciunile si exagerarile lui, la problemele noastre, si ele devin si mai grele. Am constatat, caci MINCIUNILE celui rau sunt FOARTE GRELE, ca niste pietroaie…

In mijlocirea mea, m-am concentrat si la ingrijorarile mele, cu privire la acest an, la misiunile ce ne stau in fata, la copii si problemele lor, la lipsuri si datorii, la finantele de care avem nevoie  si cate alte toate, incat m-au prabusit.

Domnul m-a invatat cu 2 ani in urma, ca sa-L laud neancetat, indiferent de circumstante, si am practicat aceasta. Dar, daca NU VEGHEZI, cel rau imediat te impovareaza.

De data aceasta ,Domnul a vrut ca sa ma invete  o noua lectie si sa o si experimentez.

Am inceput sa plang asa de mult, caci imediat am simtit prezenta Domnului care a inceput sa-mi vorbeasca…O, ce minunat!

Domnul a inceput sa-mi spuna cat de mult ma iubeste, ca El este in control, sa ma incred in El,si ca eu sunt al Lui cu tot ce sunt si am, inclusiv cu aceste greutati.

Stiam aceste lucruri, nu m-am indoit niciodata, dar este toatal diferit, atunci cand EL vine special sa-ti reaminteasca de ADEVARUL IUBIRII LUI.Apoi, asa cum eram plecata pe genunchi in Fata Lui, El se apropie de mine si-mi spune asa de clar si dulce;”DA-MI MIE POVARA TA! EU SUNT PURTATORUL DE POVERI, NU TU. EU LE POT DUCE, TU TE PRABUSESTI …”

Am inceput si mai tare ca sa plang…si doream sa-i dau toate poverile mele si ale altora, dar nu puteam…

„Oare de ce nu pot Doamne ?”l-am intrebat eu. Si El mi-a raspuns;”Din cauza indoielii, a necredintei. Tu nu crezi ca EU pot sa-ti iau povara si sa o si rezolv. Inca privesti la tine, te-ai obisnuit cu ea, si este parte din tine, este legata de tine.

Dar, astazi, DAMI-O MIE CU INCREDERE IN DRAGOSTEA MEA.”

In acele momente atat de speciale, AM ALES sa inving orice putere a indoielii, si mi-am desfacut acea manta cu greutati ( asa le vedeam eu in duhul )si i-am dat-o Lui.

Nu se poate explica in cuvinte ceea ce am trait. Din adancul sufletului meu, am suspinat adanc, am respirat adanc , dand parca afara tot ceea ce ma apasa.In fractiune de secunda am primit o PACE DIVINA, care era atat de minunata si desavarsita, ca nu-i gasesc comparatii. Am simtit cum PRINTUL PACII mi-a zis; „PRIMESTE ACUM PACEA MEA, CARE INTRECE ORICE PRICEPERE.”

Am retrait din nou cerul( cine a citit cartea mea, am spus putin cand a murit tatal meu,si cum mi-a arata Domnul cerul…)

Ma simteam ca un fulg, fara nici o greutate, fara nicio povara, fara nicio pata, fara nicio durere, eram in slavile ceresti. S-a facut o LINISTE deplina si inlauntrul meu, dar si in afara. Nu mai auzeam nimic. Eram ca in vid…o BUCURIE NEGRAITA mi-a inundat toata fiinta si toata atmosfera din jurul meu.

Imi treceau doar usor prin minte ingrijorarile, poverile, dar nu mai erau la mine, le luase Domnul meu Isus. Aici a inervenit ADEVARATA CREDINTA, si imediat a venit versetul.

„Dumnezeul nadejdii sa va umple de toata Bucuria si PACEA  pe care-o da CREDINTA.”(Rom 15;13)si

„Caci Imparatia Lui Dumnezeu, nu este mancare si bautura , ci neprihanire, PACE si bucurie in Duhul Sfant’.(Rom .14;17)

Apoi versetul ;”PACEA curge ca un rau”(Isaia 48;18)

Momentele acelea nu le pot uita.Am mai ramas inprezenta aceea plina de liniste , umpluta de pace si bucurie, cel putin 30 minute fara sa mai scot un cuvant. Acolo vrea Domnul ca noi sa ajungem mereu, unde nu mai vorbim noi, ci doar El…Si multe mi-a spus Domnul…pt mine personal.Linistea aceea, pacea Lui, este in mine si nu mai vreau parca sa aud , sa o deranjez cu nici un zgomot din launtru sau de afar. Este o PACE care te tine pe culmi inalte, care-i ca un magnet si nu vrei sa o pierzi…Apoi Domnul mi-a zis;”Pastreaza aceasta PACE si ALEARGA DUPA EA…

Dar minunea mare este, caci ea nu a venit inainte ca sa-i dau intai ingrijorarile. Cuvantul Domnului ne spune CLAR, oare de ce ne e asa de greu ca sa ASCULTAM Cuvantul Sau ?

” NU va ingrijorati de nimic; ci in orice lucru aduceti cererile voastre la cunostinta Lui Dumnezeu, prin rugaciuni, cereri cu multumiri.Si PACEA Lui Dumnezeu, care INTRECE ( nu se poate descrie ) orice pricepere, va va PAZI INIMILE  si GANDURILE in Hristos Isus.'(Fil.4;6-7)

„ARUNCATI asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci EL insusi ingrijeste de voi .”(1Petru 5;7)

Dupa rugaciune Batalia a inceput imedeiat, la nivelul mintii. Dar ma vedeam sub o protectie speciala ca intr-un „balon ” special ceresc in care nu putea sa penetreze cel rau, nicio sageata de-a lui, nico indoiala sau ingrijorare. Cand acestea veneau, presiunea din „balon” le respingea automat.O, ce har !

Acum  trebuie sa realizam, caci toti avem astfel de lupte mai mici sau mai mari. Ce facem ?Cu siguranta caci PRINTUL PACII, a venit deja si la tine si-ti spune;”DAMI MIE POVARA TA !” Aici e testul cel mai mare. Ai tu TOATALA INCREDERE, ca sa i le dai ? Caci totu-i prin CREDINTA. Realitatea va striga din nou, dar noi trebuie sa ramanem in ADEVARUL dragostei Lui, al Credinciosiei Lui, al Bunatatii Lui, al Ajutorului Sau divin, al Cuvantului Sau, care le-am mentionat mai sus.

Daca ii dam Lui povara, noi ce sa facem ? Doar sa stam si sa nu mai facem nimic ?

Aceeasi intrebare i-am pus-o si eu Domnului, in conversatia mea cu El.

Ceea ce eu am primit si am inteles din partea Domnului a fost;

„Cand Ma cunosti cu adevarat, te Increzi in Mine, si fiecare pas, tu il faci in totala siguranta, caci Eu ti-l dirijez. Apoi, aceasta incredere, ca si Avraam, ACTIONEAZA, si apoi astepti pe urmatorul pas.

Alte ori, trebuie sa CHEMI LUCRURILE CARE NU SUNT CA SI CUM AR FII, CA SA IA FIINTA.Odata ce le-ai cerut, tu le vezi, le crezi si le astepti cu multumire, stiind clar ca-i voia Mea, si EU fac toate lucrurile frumoase la vremea lor.

Nu uitati un lucru, mi-a zis Domnul.

Canalul dintre cer si pamant , adica la inima si mintea voastra, trebuie sa fie ABSOLUT CURAT, fara nici un firicel de praful indoielii sau nesiguranta, caci EU nu pot lucra .

PACEA MEA, curata canalul , voi ramaneti in ODIHNA SI INCREDERE, iar EU lucrez…Voi sa ascultati ce Eu va poruncesc, sa ramaneti in Puterea promisiunilor mele si sa vegheati.”

Acum, tu care citesti aceste randuri, ai tu aceasta PACE DIVINA ?

Citeste si reciteste versete-le scrise , cauta si altele ca sunt mai multe, mediteaza asupra lor, si DA-I cu incredere Domnului povara. ONOREAZA-L pe Dumnezeu cu CREDINTA ta, si vei vedea MINUNEA SA.

Lasa un raspuns!

VREM TREZIRE, DAR CE ESTE TREZIREA ?

TREZIREA este Prezenta intensa a lui Dumnezeu pe pamant. Simti literal prezenta lui Dumnezeu in locul unde se manifesta aceasta.Gloria Domnului coboara.Atunci Incepi imediat sa experimentezi schimbare:
-o pocainta sincera cu marturisire,
-traiesti izbavirea de pacate,
-dorinta aprinsa numai dupa lucrurile de sus,
-simti sa iubesti pe toti oamenii,
-sa dai toti banii,
-sa stai doar in rugaciune si-n inchinare,
-doresti sa vorbesti despre Domnul, tuturor celor pierduti,
-doresti sa te jertfesti pentru El,
-poti experimenta vindecare , eliberare, semne si minuni.

Cei ce traiesc prin Duhul traiesc intr-o continua TREZIRE.

Trezirea o face doar Duhul Sfant, Duhul Adevarului,
caci numai Adevarul ne face liberi.
Ioan 16:13: “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.”
Cine este Adevarul?
Ioan 14:6: “Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
Ioan 17:17: “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

Trebuie sa cunoastem aceste adevaruri;
Duhul Sfant se duce acolo unde nu-i nicio persoana care cauta popularitate singur. Dumnezeu trebuie sa-si primeasca toata gloria pentru ca nu omul aduce trezirea si miscarea Duhului.
Numai Duhul Sfant este acela care poate,si stie cum sa lucreze, cum sa aduca convingere de pacat si dorinta dupa sfintenie, numai El poate sa faca ca Puterea Sa sa se manifeste pe pamant.
Atata timp cat oamenii sunt smeriti si intr-o totala predare, Duhul Sfant poate lucra lucrari supranaturale, divine,
caci aceasta este natura Lui, menirea Lui.

Multi dintre cei ce stau in fruntea poporului,
care nu stiu cum sa lucreze cu Duhul Sfant,
care nu vor sa-L lase pe El in control,
care nu pot intelege felul Lui de a opera,
care nu iL cunosc personal si nu umbla in Duhul…
ar trebui sa se dea singuri la o parte, de dragul Duhului Sfant ,
care vrea sa toarne Gloria Sa.

Dumnezeu astazi doreste unitate si credinta intre frati, indiferent de confesiunea lor ca sa poata colabora cu Duhul Sfant si sa-L lase pe El sa lucreze.
Nu putem face ceea ce dorim noi. Trebuie sa cautam sa cunoastem pe Duhul Sfant si sa ne supunem standardelor Lui, trebuie sa-L inaltam pe Hristos Domnul mereu, caci numai El merita sa primeasca toata Slava, Cinstea,
Gloria, Inchinarea, Puterea , Taria si Multumirea in veci de veci.
Duhul Sfant care este a treia persoana din Trinitate,aduce vindecarea de care atatia au nevoie si fizic si spiritual.
El este secretul puterii si totodata puterea trezirii. Nimeni nu este vindecator, numai Isus prin Duhul Sfant.
Dumnezeu este Cel care vindeca, daca Duhul Sfant curge prin noi.
Noi trebuie sa fim usi fara lacate,
ferestre care sunt mereu deschise,care sa-i permitem Duhului Sfant ca sa lucreze in noi si prin noi.
Esti tu gata sa-i spui Duhului Sfant:
“Sunt aici la dispozitia Ta. Fa ce vrei cu mine si prin mine. Voi merge, cand imi vei spune sa merg, voi sta cand imi vei spune sa stau, voi vorbi si voi tacea la indemnul Tau, voi fi intr-o totala supunere, ascultare de dragul Numelui Isus si pentru inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu.”
Smerenia si predarea il atrag pe Dumnezeu care ne va folosi cu putere spre Slava Sa. Duhul Sfant este pentru noi astazi, ceea ce a fost Domnul Isus pentru ucenici.

Ioan 16:7-15: “Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.”
El este Invatatorul nostru, este Cel ce ne corecteaza cand gresim.
El este asa de bland caci nu te cearta, ci cu blandete te CONVINGE de pacat si-ti spune ce cale sa urmezi. El te iubeste asa de mult, El este dragoste, are indelunga rabdare si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa aibe viata vesnica.
-Invata sa-i asculti indemnurile, caci nu poti umbla si in Duhul si in fire, nu poti sa faci ce vrei.
-Invata sa traiesti in prezenta Trinitatii.
-Invata sa umbli si sa vorbesti cu El mereu.
-Invata sa privesti doar in sus, nu la tine sau la lume, nu la probleme sau ispite. Lasa ca dorintele si gandurile tale sa fie ancorate la lucrurile de sus,
nu la cele de jos.
-Cand Domnul te cheama in lucrare, vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, nu ale tale. Preda-te Duhului Sfant si increde-te in El.
-Acolo unde sunt certuri, discutii, dezbinari, nu poate Duhul Sfant sa lucreze.
-O actiune gresita intre lideri poate cauza ridicarea Gloriei lui Dumnezeu din acel loc.(ATENTIE MARE !)
-O actiune corecta sub calauza Duhului Sfant, determina coborarea Puterii lui Dumnezeu.
-Invata sa cunosti persoana Duhului Sfant, nu doar ceea ce se spune despre El. Vrem sa-L cunoastem asa cum este El, intr-adevar.
Sa cunoastem ce-i place Lui, ce doreste El, ce-i displace Lui, etc.
Ce face ca puterea Lui sa se mareasca in timpul serviciului de la Biserica ?
Ce cauzeaza intristarea Lui, caci vrem sa evitam si sa ne aliniem Voii Lui.

Ce face Biserica astazi?

Domnul ne spune: “Ridica-te, trezeste-te, priveste ce se intampla in Cer si lucreaza, porneste , actioneaza pe pamant ceea ce-ai vazut sus.”

Este vremea sa-L luam pe Duhul Sfant si Focul Sau in inimile noastre, in oasele noastre si apoi sa ne ridicam impotriva lucrurilor rele, nu in necredinta sau indoiala, ci in totala increderea si confidenta ca Dumnezeu se va arata si taria Lui deasemenea.

In orice lupta vei intra, sa fii sigur ca Duhul Sfant a preluat controlul asupra duhului, sufletului si trupului tau. Trebuie sa fii sigur ca nu tu esti capitanul, pentru ca nu ai nicio putere fara Duhul Sfant care curge prin tine pentru altii. Nu uita:
Duhul Sfant este Cel care iti spune ce sa faci, nu sa-i spui tu Lui.

Galateni 2:20: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”

Sa cautam ca sa ascultam de Duhul Sfant care ne atrage si ne invata sa nu pasim pe o cale gresita sau sa facem lucruri gresite. Daca traim in fire, El nu va mai fi cu noi si nu vom mai vedea roada Duhului Sfant manifestandu-se prin noi.
El cauta pe cei ce sunt infometati dupa Dumnezeu, dupa Adevar si care sunt doritori si gata sa invete cum sa lucreze cu Duhul Sfant.
Esti si tu unul din aceia ??

NU JUDECA CA SA NU FII JUDECAT

Domnul Isus ne da aceasta invatatura atat de serioasa, caci EL stia de principiul semanatului, si al culesului,adica;
„Cu ce judecata vom judeca pe altii, cu aceeasi judecata (masura) , vom fi si noi judecati”…
Si stim foarte bine, ca NU ne place asa ceva.
De aceea, Duhul Domnului ne striga si astazi ca sa ne uitam mai inainte la barna din ochilul nostru, ca apoi sa vedem deslusit si paiul din ochiul fratelui nostru.
Cand noi judecam mereu pe altii, acesta-i SEMN, ca in inima noastra-i ceva necurat; o invidie, rautate, mandrie, rani si neampliniri, etc.
Dar, daca venim la Cruce si ne pocaim sincer, atunci DRAGOSTEA Lui Dumnezeu preia locul judecatilor noastre dure si rele, fara mila de multe ori, si vedem persoanele cu alti ochi, cu ochii Domnului Isus.
Cum a vazut El omenirea ? Cu dragostea Lui Dumnezeu care este dragoste.
Si ce a facut EL ? I-a judecat ? NU !Ci si-a ajutat dandu-si viata pentru toti.
Stiind ca traim vremurile de pe urma, haideti sa ne curatim cu ajutorul Domnului Isus, de tot ce mai poate fii intinat si necurat in inimile noastre, si sa incepem sa RODIM , sa iubim si pe cei ce nu merita, NU sa-i judecam.
Judecata o lasam in Mana Domnului, e treaba Lui.
A noastra este sa iubim, sa iertam ,sa ajutam, sa incurajam, sa mangaiem, sa-i vedem pe toti prin ochii Domnului Isus.
De ce sa fim de partea vrajmasului, cand noi am fost chemati sa ducem VESTEA BUNA A EVANGHELIEI ?
Am fost chemati ca sa facem ucenici, sa aducem oameni la Hristos, la mantuire.
Dar cata vreme JUDECAM si CRITICAM, NU vom putea sa RODIM.
De obicei, cei firesti, cei ce nu fac nimic pt Domnul, usor judeca pe altii.
Dar cand ajungi la Golgota si vezi iubirea Domnului Isus, nu mai poti sa judeci, ci doar te pocaiesti, ajuti, iubesti si intelegi pe altii.
Domnul sa ne ajute, ca sa ne gandim serios la acest subiect, si sa ne facem o disciplina in vietile noastre. Sa facem curatenie in inima; sa aruncam acest pacat la cruce: AFARA CU JUDECATA!De acuma il lasam pe Dumnezeu, cum stie El, caci noi de cele mai multe ori, judecam dupa filtrul inimii noastre, dupa infatisare, din auzite, si in felul acesta suntem socotiti ca si martori mincinosi…
DOAMNE AJUTA-NE !

RUGACIUNE DE CURATIRE SI AUTORITATE

Prin aceste rugaciuni pe care le scriu, vreau sa ajut unele persoane care nu stiu cum sa se roage si cum sa fie eliberate de pacate, duhuri,suferinta si chiar boli din trup, care-s rezultatul suferintelor launtrice, al neiertarii si amaraciunii acumulate.
Aceste rugaciuni, nu sunt „magice”, ci sunt un exemplu ca sa ne ajute sa intelegem procesul de eliberare. De aceea fa-ti timp, citeste-le , mediteaza si actioneaza. Retrage-te singur cu Domnul, in sinceritate, chiar este indicat sa fii in post, si vino sincer inaintea tronului de mila si indurare cu aceste rugaciuni.
Chiama-l pe Duhul Sfant ca sa iti arate adancimile , radacinile si cauzele pacatelor tale, al comportamentului tau, al reactiilor tale necontrolate.
Cerceteaza-te sincer si sa vezi care sunt RANILE ,TRAUMELE, BLESTEMELE, care te chinuie inlauntrul tau,si de aceea nu ai o viata de BIRUINTA , de PACE si BUCURIE , CREDINTA si RODIRE.

„Doamne Isuse ,te rog sa trimiti ingerii Tai de lupta spirituala sa ma protejeze in timp ce ma rog , pun sangele Domnului isus peste mine si locul acesta .
1) Doamne Isuse ALEG sa IERT pe toti aceia care mi-au gresit si pt ceea ce mi-au facut rau,(spune-le pe nume), pt toate ranile si nedreptatile facute impotriva mea.
(spune lui Isus tot ceea ce ei ti-au facut si dai lui Isus emotile tale.Poti sa plangi inaintea Lui,retraind ceea ce s-a intamplat intre tine si persoanele respective, si sa il vezi pe Isus prin CREDINTA langa tine, care a venit special, ca sa iti ia toata povara si sa te vindece de atatea rani care le porti poate de multa vreme. Domnul Isus iti va lua jugul si greutatea ce te-a apasat de multa vreme, aducandu-ti mangaiere, vindecare, restaurare si ADEVARATA LIBERTATE.)
2) Doamne Isuse,iarta-ma te rog si pe MINE pentru tot ce am gresit impotriva Ta si impotriva altora.
(marturiseste-ti deschis si sincer vina inaintea lui Isus, fara sa te scuzi sau sa te aperi, caci Domnul stie EXACT totul).
3) Doamne Isue, aleg sa Iert si familia mea , pt tot ce m-a suparat.
4) Acum ,Aleg sa ma iert si pe mine pt partea mea de vina in toate circumstantele critice ale vietii mele ,in relatie cu Tine si cu toti din jurul meu.
(Caci cu siguranta si tu ai o vina in ranile ce s-au acumulat in tine si poate nici nu stii cat ai ranit si tu pe altii si ei sufere in tacere mai mult ca tine…)

Stiu si cred caci Domnul Isus, mi-a dat PUTERE si AUTORITATE peste toata puterea vrajmasului (Luca 10;19)si nimic NU ma va vatama.
Vin acum in Autoritatea Domnului Isus si-n autoritatea pe care mi-a fost data,
impotriva oricarui plan si strategii ale celui rau.
Stiu caci cel rau are putere mare, dar in urma sinceritatii, al smereniei si pocaintei mele, el nu mai poate sa ma controleze, caci eu am AUTORITATE peste el, si sunt ASCUNS CU HRISTOS IN DUMNEZEU, SUNT ASEZAT IN LOCURILE CERESTI IN HRISTOS ISUS.

Dezleg orice legatura neDumnezeiasca,pacatoasa dintre mine si persoanele cu care am pacatuit in diferite situatii (spune-le pe nume)
Orice lucru ce a venit de la aceste persoane la mine si nu trebue sa fie,
Duhule Sfant te rog ca sa le iei de la mine in Numele Lui Isus ,
si orice lucru , stare emotionala ce am eu in acele persoane( nume)si nu trebuie sa fie, Duhule Sfant te rog sa imi aduci inapoi : intregeste-mi sufletul si inima,restaureaza-mi pacea , bucuria , sanatatea spirituala, linistea sufleteasca, dragostea, in Numele lui Isus .

In NUMELE LUI ISUS, Leg orice duhuri ce au venite peste mine,din pricina neascultarii mele,a rebeliunii mele, a pacatelor mele, al blestemelor sau de la persoanele cu care am pacatuit (spune-le pe nume);

Duhuri neascultare, de rebeliune, de frica , groaza shock , teroare , teama , panica , furie , critica , judecata ,ura, indoiala , anxietate , tristete , amaraciune , ingamfare , tulburare , mandrie , egoism, respingere , nerodire, boala , infirmitate , neputinta , moarte , desconsiderare , descurajare , ratacite , legarea minti , distugere , rautate,

necredinta , anticrist , religiositate , idolatrie , impietrirea inimii , infidelitate , incapatinare , razvratire , rebeliune , neascultare , singuratate , depresie , risipa , asma , frustrare , confusie , inferioritate , dominare , onestitate , blasfemie , mitocanie , minciuni , certuri , curvie , desfranare , abusuri fisice , abusuri verbale , manie , necredinta , manipolare si control , scandal , blesteme , dracuieli , cruzime ,confuzie, rusine , inhibare , intimidare ,

dominare , acuze verbale , condamnare ,autocondamnare, declaratii negative , invrajbire , barfa , comunism,pionierat,soimi patriei,duhul lui horti,datorii morale,neiertare de sine,ocultisme,fumat,avorturi,judecata si prejudecata,sinucidere,
legaturi organice neconventionalle,boala in trup si suflet,cancer,tumori,spiritual,perversiuni sexuale,copil nedorit ,violenta , invidie , gelozie , furt , ura , autojustificare , rugaciuni, sufletesti , betii,fapte necurate,vorbire cu morti,vrajitorii,nemultumire,neputinta,blesteme,auto,emotii. blesteme,pornografie,masturbare,preacurvie,duhul lumii , legalism, si alte asemanatoare cu acestea, va leg puterea ca sa nu mai aveti nici o putere asupra mea. Aleg sa raman la picioarele Domnului Isus, sa caut Fata Lui neancetat, sa iert, sa iubesc, sa ma smeresc, si sa-l laud pe Dumnezeu.

VA LEG IN NUMELE LUI ISUS SI VA PORUNCESC SA VA DEPARTATI DE LA MINE SI DE LA FAMILIA MEA IN NUMELE LUI ISUS si NICIODATA SA NU VA MAI INTOARCETI , CACI APARTIN DOMNULUI ISUS , EL ESTE DOMNUL SI STAPANUL MEU, AJUTORUL MEU SI IUBITUL SUFLETULUI MEU.

Rup si anulez orice blesteme si cuvinte negative, orice vrajitorie, orice facatorie si orice declaratii rostite peste viata mea , peste fmailia mea .
Va anulez in Numele lui Isus Cristos .
Orice blestem pus peste casatoria mea, peste finantele mele si peste sanatatea mea, il rup si il anulez in Numele lui Isus Cristos .
Anulez orice declaratie negativa puse peste mine (spun toate declaratile ce au fost puse peste mine)daca le stii(?)
Ridic Crucea Domnului Isus si Sangele lui Isus ca separare intre mine si aceste duhuri si aceaste persoane negative.
Crucea Domnului Isus creaza un zid de despartire intre mine si toate acestea.

Duhule Sfant te rog sa ma restaurezi in duh suflet si trup.
Restaoreaza mintea mea , gandirea mea si vindeca emotile mele.
Orice gand il fac rob ascultari de Cristos.
Proclam peste mine -Viata din Isus Cristos.
Declar peste mine- victorie in lumea spirituala, in Numele Lui Isus.
Declar peste mine un duh de curaj, de indrasneala sfanta si de putere.
Inlocuiesc golurile din inima mea cu puterea lui Dumnezeu si cu Duhul Sfant si ma rog ca Slava lui Dumnezeu sa umple inima mea mereu.
Duhul lui Dumnezeu sa ma umple cu pacea Sa, cu bucurie , cu ascultare , cu putere , cu libertate, cu dragoste si un duh de viata.
Doamne Isuse, da-mi un duh nou,de intelepciune si pricepere , de descoperire in cunoasterea Ta,si capacitatea de a intelege din Cuvantul Tau .

Rostesc peste viata mea- protectia si siguranta Ta , favoare , inoirea mintii , luciditate , claritate ,Lumina, discernamant , bucuria mantuiri si sucess in orice lucru in numele lui Isus Fiul Tau Preaiubit care a murit pentru mine.
Declar ca toate lucrurile lucreaza spre binele meu, caci il iubesc pe Dumnezeu.
De aceea NU ma tem de nici un rau.
Sunt deja o NOUA CREATIE IN HRISTOS, de aceea inima imi este plina de pace si bucurie, si il laud pe Domnul in orice vreme,
lauda Lui va fi totdeauna in gura mea.
Doamne iti multumesc pentru eliberarea ce mi-ai adus-o, multumesc caci de acum SUNT MAI MULT DECAT BIRUITOR prin ACELA care m-a iubit.
Multumesc Tata ceresc , caci pasiunea iubirii Tale arde in inima mea, si cel rau nu mai poate sa ma atraga in cursele si ispitele lui.
Sunt o fiinta LIBERA, SFANTA SI CURATA PRIN JERTFA DE LA GOLGOTA.
De aceea voi umbla in neprihanire, in lumina si Adevar.”